„Oare cum vom putea cânta noi Hristos a înviat, ştiind că fraţii noştri de dincolo nu pot să se mai bucure de frumuseţea Învierii lui Hristos?”
Astăzi, vrăjmaşul diavol s-a năpustit ca o fiară sălbatică asupra creştinilor ortodocşi basarabeni, în această săptămână frumoasă a Patimilor Domnului nostru Iisus Hristos, când fiecare creştin trebuia să fie la casa lui liniştit, să se pregătească duhovniceşte, să îşi spele păcatele prin Sf. Împărtăşanie, prin care îşi curăţă viaţa lui precum ograda şi locul unde sălăşluieşte de veacuri, cu părinţii şi strămoşii lui. Iată că vrăjmaşul a găsit mijloacele să tulbure toată liniştea şi pacea românilor noştri ortodocşi de peste Prut. Oare cum vom putea cânta noi Hristos a înviat, ştiind că fraţii noştri de dincolo nu pot să se mai bucure de frumuseţea Învierii lui Hristos?
Ştiţi, Domnia voastră, ce cântare este mai aleasă în aceste sărbători de Paşti, pe buzele tuturor credincioşilor? Se cheamă Ziua Învierii: „Ziua Învierii, să ne luminăm popoare şi unii pe alţii să ne îmbrăţişăm”. Oare cu vorbe goale ne vom putea îmbrăţişa fraţii noştri suferinzi de peste Prut, mamele îndurerate care plâng fiii lor zdrobiţi şi internaţi în spitale, unii morţi, cum este cazul tânărului martir Valeriu Boboc? Aceşti tineri frumoşi şi curajoşi care s-au ridicat împotriva mârşăviilor roşii, zac sărmanii în patul spitalelor cu trupurile lor lovite şi maltratate de către urâciunea pustiirii pe pământ.
Acest sistem bolşevic îl cunosc prea bine, Domnia voastră! Acest sistem mi-a mâncat 17 ani din viaţă şi port în trupul şi în sufletul meu semnele şi rănile acestei fiare bolşevice, doar pentru că am iubit libertatea în Hristos. Ceea ce se întâmplă la ora aceasta pentru noi nu este nicio noutate. Ci este ceea ce s-a mai întâmplat prin 1946, 47, 48, pe străzile Bucureştiului când erau distruşi, maltrataţi şi urmăriţi cei mai buni fii ai neamului nostru, teroare care a continuat până în campania bolşevică de arestare a generaţiilor 1948, 1964. Cu toată ura şi răutatea s-au năpustit asupra tineretului nostru şi a lumii noastre creştin-ortodoxe, de care se temeau şi se tem şi acum, nu cumva să se reîntroneze viaţa noastră creştin ortodoxă pe planul acesta al Europei de Răsărit. Este aceeaşi mare Rusie de altădată ortodoxă şi care îşi întindea pretenţiile asupra Balcanilor cu forţele ei panslaviste sub firma ocrotitoare a creştinismului ortodox.
Iată, aceeaşi comunişti de atunci s-au năpustit şi asupra fraţilor noştri basarabeni acum, secerând cu secera bolşevică sufletele nevinovate ale acestor tineri curajoşi şi bătând piroane cu ciocanul roşu în inimile îndurerate ale sărmanelor mame care se frământă cu nelinişte neştiind ce urgie va mai aduce şi ziua de mâine sau chiar sărbătoarea Învierii Domnului, şi nu găsesc nicăieri o mângâiere... de parcă am fi neamul cel mai condamnat de pe lumea aceasta.
Fiţi alături de fiii basarabeni ai acestui neam şi acordaţi-le cetăţenia! Alături de ceilalţi fraţi de suferinţă din Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici îmi ofer cetăţenia mea unui basarabean prigonit. Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi Sfânta Sa Înviere să ne găsească uniţi în cugetul adevărului lui Hristos, ca împreună să putem cânta: „Ziua Învierii, popoare să ne luminăm! Şi unii pe alţii să ne îmbrăţişăm! Să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi: să iertăm toate pentru Învierea Sa. Şi aşa strigăm: Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. Amin!
Arhimandritul Justin Pârvu, stareţul mănăstirii Petru Vodă, 14 aprilie, 2009, Sfânta Marţi a Patimilor Domnului